Constituirea ca parte civilă a victimei accidentului auto

În procesul penal, acţiunea civilă se pune în mişcare prin constituirea de parte civilă.

Subiect activ al acţiunii civile este persoana în dauna căreia s-a produs prejudiciul material sau moral, care exercită acţiunea civilă în procesul penal şi capătă calitatea de parte civilă.

Acţiunea civilă este mijlocul legal cel mai important de proteguire prin constrângere judiciară a drepturilor civile sau a intereselor ocrotite de lege.

Potrivit art. 15 alin. (2) C. proc. pen., constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum şi în faţa instanţei de judecată până la citarea actului de sesizare.

Această condiţie nu este necesară în cazurile în care acţiunea civilă se exercită din oficiu, întrucât legea prevede că instanţa este obligată să se pronunţe asupra reparării pagubei, chiar dacă nu s-a făcut constituirea de parte civilă.

Acţiunea civilă exercitată în procesul penal este supusă dispoziţiilor de fond ale răspunderii civile, cu unele particularităţi ce derivă din săvârşirea unei fapte ilicite, având caracter accesoriu faţă de acţiunea penală.

Pentru ca acţiunea civilă să poată fi exercitată în procesul penal, se cer îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) infracţiunea să producă un prejudiciu material sau moral; b) între infracţiunea săvârşită şi prejudiciu există o legătură de cauzalitate; c) prejudiciul trebuie să fie cert; d) prejudiciul să nu fi fost reparat; e) să existe o manifestare de voinţă în sensul constituirii de parte civilă în procesul penal.

În conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) C. proc. pen., constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum şi în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare. Numai în cazul în care inculpatul şi partea responsabilă civilmente sunt de acord, constituirea ca parte civilă se poate face și după citirea actului de sesizare a instanţei de judecată.

Regimul juridic al acţiunii civile în procesul penal este delimitat de Secţiunea a II-a a Capitolului II din Titlul I al Părţii generale a Codului de procedură penală, dispoziţii completate de regulile procedurale înscrise în art. 75 – 771 C. proc. pen., privind procedura declaraţiei părţii civile în procesul penal, art. 320 C. proc. pen., privind obligaţia preşedintelui instanţei de a explica părţii vătămate că se poate constitui parte civilă, art. 326 C. proc. pen., privind ascultarea părţii civile în cursul cercetării judecătoreşti şi art. 346 – 348 C. proc. pen., privind rezolvarea acţiunii civile în procesul penal.

În concluzie:

Pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, ucidere din culpă, vătămare corporală gravă …, persoana vătămată trebuie să se constituie parte civilă, act procedural ce trebuie îndeplinit, cel mai târziu, până la citirea actului de sesizare.

Numai în situaţia în care inculpatul şi partea responsabilă civilmente sunt de acord, constituirea de parte civilă se poate face după termenul limită (limine litis) stabilit de legiuitor.

Soluţionarea acţiunii civile în procesul penal este guvernată de aceleaşi reguli ce caracterizează o astfel de acţiune în faţa instanţei civile, cu unele particularităţi.

În primul rând, trebuie amintit principiul disponibilităţii, potrivit căruia persoana păgubită este liberă să decidă dacă declanşează acţiunea civilă, după cum este cea care poate să dispună de acest instrument juridic în cursul procesului. Ea poate să aleagă momentul exercitării, respectând, însă, termenul limită prevăzut de lege şi poate să aleagă cadrul procesual de realizare a pretenţiilor sale, fie alăturând acţiunea civilă acţiunii penale, fie sesizând instanţa civilă.

Nici procurorul şi nici instanţa de judecată nu poate limita disponibilitatea acţiunii civile, după cum nici unul din aceste organe judiciare nu se poate subroga în drepturile persoanei vătămate.

Rolul activ de care trebuie să dea dovadă organele judiciare nu poate acoperi lipsa de interes a tuturor celor cărora li s-a adus atingere intereselor personale.

Aceste organe judiciare pot numai să cheme persoana vătămată şi să-i pună în vedere că se poate constitui parte civilă în procesul penal, dar decizia va aparţine tot persoanei vătămate.

Nerespectarea acestei obligaţii de diligenţă de către organele judiciare nu ar putea atrage decât nulitatea relativă a actelor procesuale, sancţiune procedurală care nu poate fi ridicată decât de persoana lezată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului. Numai dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei instanţa ia în considerare, din oficiu, încălcările, în orice stare a procesului.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 36 din 13 ianuarie 2009

Acest articol a fost publicat în Discuții despre legi. Salvează legătura permanentă.